Călătoria Michelin

Am făcut un pariu!

received_1091637237597447Dar, hai să încep cu începutul: am fost în august 2016 într-o vacanță cu niște prieteni. Am umblat printr-o țară străină cu o mașină închiriată și am avut ocazia să tot vorbim între noi. Printre altele, am ajuns și la subiectul despre alimentație, viață sănătoasă etc. Precizez că totate presoanele din mașină în afară de mine au o greutate apropiată de cea normală. Eu eram singurul care, de departe, sunt obez cu aproximativ 50 de kg peste normal. Prietena noastră este medic. In această calitate a încercat să mă convingă de faptul că singura soluție de îndreptare pentru mine (pentru că mă cunoaște de peste 10 ani) ar fi cea chirurgicală, de micșorare a stomacului. Este convinsă că nu voi reuși să slăbesc altfel.

Eu, căpos, sunt convins că voi putea slăbi clasic. În ruptul capului nu vreau să accept faptul că singura soluție pentru mine ar fi chirurgia. După contrazicerea asta am pus un pariu: prietenii, ca să mă ajute, știind pasiunea mea pentru arta culinară și călătorii, au propus ca peste fix un an, adică în august 2017, dacă voi slăbi cel puțin 30 kg, să îmi plătească o masă la un restaurant cu stele Michelin. Dacă nu, le plătesc eu lor. Sigur că am acceptat!

Să trecem la statistici: acum am 39 de ani, cântăresc puțin sub 120 kg la o înălțime de 165 cm. În august 2017 trebuie să am 90 kg.

michelinPentru cine nu știe, Michelin este o companie care face cauciucuri pentru mașini. Cu ceva ani în urmă au început să editeze un ghid de călătorie pentru clienții lor, în care au început să indice diferite restaurante. Evaluatorii Michelin vizitează restaurantele cele mai bune fără să își decline identitatea. Apoi evaluează restaurantul și, dacă e cazul, îi acordă stele. Există numai trei stele Michelin, dar chiar și un restaurant cu o singura stea se poate considera excelent, la standardele noastre. De exemplu, in Romania nu există încă nici un restaurant cu stele Michelin. Eu personal nu am vizitat nici unul până acum. Dar am început călătoria!

 

Categories: FERICIRE, nedefinit, NUTRITIE | Leave a comment

Pide cu ou (brunch sau mic dejun)

11235440_1065240516829327_4482944575108406792_nDintre mâncărurile turcești, pizza stil bărcuță sau pide este una dintre cele mai apreciate și răspândite. Se face cu aproape orice vrei, dar asta cu ou este excepțională pentru un mic dejun tărziu. Eu am făcut-o pe 2 ianuarie, după o petrecere de revelion de pomină.

Ingrediente (pt. 4 persoane):

  • aluat de pâine, două bile de 5-7 cm diamentru (făină, drojdie, apă, sare);
  • 200 ml sos marinara (sos roșu de pizza: ulei de masline, usturoi, roșii, busuioc, sare, piper);
  • 1 ceapă mică, tăiată julien (peștișor);
  • 2 ouă;
  • ulei de măsline, ardei iute opțional, condimente.

Cum se face:

1928841_1065240263496019_720350157554747623_nBila de aluat de pâine sau de pizza se aplatizează mai întâi cu mâna pe suprafața de lucru, apoi cu sucitorul se formează un blat subțire de 3-5mm, de formă ovală; se îndoaie marginile și se formează un fel de bărcuță.

Se unge interiorul cu sosul de roșii, uniform, în strat subțire; se presară feliuțele de ceapă uniform și se stropește cu ulei de măsline; se bagă la cuptorul preîncălzit la 200 grade Celsius, pe piatra de copt.

După 10-15 minute se sparge oul deasupra; se mai coace aprox. 7-10 minute sau chiar mai puțin dacă vrem gălbenușul moale.

Categories: nedefinit | Leave a comment

GĂLUȘTE CU PRUNE

   Sfârșit de toamnă. Marcăm acest moment cu un delicios desert: găluștele cu prune!

galuste prune

Pentru 12 găluște cu prune aveți nevoie de:

  • 6 prune;
  • 2 ouă medii;
  • 150 g făină;
  • 700 g cartofi albi făinoși;
  • 50 – 60 g griș;
  • 2-3 linguri de zahăr (pentru prune);
  • 1 vârf de cuțit cu sare;
  • 180 g pesmet (pentru tăvălit);
  • 40 g unt (pentru tăvălit);
  • 80 g zahăr (pentru tăvălit);

Pași de urmat pentru un rezultat delicios:

  1. Pentru început se spală prunele, se șterg bine și se taie în jumătăți. Se pun pe o farfurie și se pudrează cu 2-3 linguri de zahăr.
  2. Cartofii se spală și se pun la fiert întregi. După ce fierb, se scot din apă și se lasă să se răcească.
  3. Cât timp fierb cartofii, într-o tigaie antiaderentă se topește untul și se adaugă pesmetul. Se rumenește pe foc mic, până capătă o culoare aurie. Se stinge focul și se adăugă zahărul. Se amestecă bine și se lasă să se răcească complet.
  4. Cartofii se curăță de coajă și se dau prin răzătoarea cu găuri mici. Se adaugă ouăle, sarea, făina, grișul și se amestecă. Se va obține un aluat lipicios, dar omogen. Recomandarea este să nu mai adăugați făină pentru că găluștele vor fi tari după fierbere.

prune

După realizarea acestor pași importanți în drumul spre delicioasele găluște, urmează partea finală, în care le fierbem.

Astfel, umplem o oală cu apă și o punem la fiert. În momentul în care începe să fiarbă, se adăugă 1 lingură cu ulei.

Trebuie umezită ușor mâna de fiecare dată când se rup bucățele din aluat pentru a li se da o formă aplatizată. În centrul fiecăreia se pune câte o jumătate de prună, apoi se închide aluatul și i se dă formă de gălușcă.

Găluștele se pun în oala câte 3-4 deodată și se fierb până se ridică singure la suprafață, semn că sunt gata.

Se scot cu ajutorul unei palete cu găuri și se pun direct în tigaia cu pesmet. Se rostogolesc pe toate părțile până când sunt complet învelite în crocantul pesmet.

Servește-le după ce s-au răcit complet. Delicoase, nu?

Categories: BUCURII SIMPLE, FERICIRE, GRĂDINĂ, NATURĂ, NUTRITIE, VIAȚĂ | Tags: , , , , , , , , | Leave a comment

5 PAȘI SPRE O VIAȚĂ MAI BUNĂ

Trăim într-o lume în continuă mișcare, unde stresul cotidian a ajuns la cote foarte înalte și odată cu el uităm să ne bucurăm de lucrurile simple, de familie, natură, prieteni, îndepărtându-ne astfel, de esențialul vieții.

Avem nostalgia vremurilor trecute, în care eram înconjurați de mulți prieteni, aveam timp să facem ceea ce ne doream, însă, pentru o abordare corectă a vieții, a timpului pe care îl trăim, trebuie să conștientizăm că ceea ce a trecut nu se mai întoarce și în loc să tânjim după acele clipe, este momentul să facem ceva bun pentru prezentul și viitorul nostru.

relaxare mare

Iată 5 pași spre o viață mai bună:

  1. Petrece timp în natură. Probabil nu îți imaginezi cât de important este să petreci câteva minute pe zi în aer liber. Timpul petrecut în natură ajută la reducerea stresului, te face să devii mai creativ, îți îmbunătățește memoria și te ajută să te deonectezi din tumultumul vieții.
  2. Fă câteva exerciții fizice. Cu toții știm cât sunt de importante, însă foarte puțini sunt cei care pun acest sfat în aplicare. În afară de beneficii sănătoase ale unui antrenament zilnic, acestea te vor ajuta să devii mai fericit, să dormi mai bine, ajută la creșterea libidoului, la o mai bună concentrare. Va duce la scăderea secreției hormonilor de stres și va stimula endorfinele, acele substanțe responsabile de fericire.
  3. Petrece timp cu prietenii și familia. Socializează cu persoanele apropiate, îți vor aduce un beneficiu mult mai mare decât crezi. Atunci când nu există conexiune între persoane, acestea se simt stupide și părăsite.
  4. Găsește o cale să te eliberezi de stres. Fie că apelezi la meditație, fie la o baie fierbinte într-un cadru cât mai plăcut (cu lumânari și un pahar cu vin), ambele aduc beneficii pentru starea ta de spirit. Eliberându-te de stresul acumulat de peste zi, o poți lua de la capăt cu forțe noi, cu bateriile încărcate și privind lucrurile dintr-un unghi mai pozitiv, găsind soluții pentru problemele cotidiene.
  5. Arată recunoștință. Asta te face să te simți mai fericit, va îmbunătății relațiile tale sociale, te va transforma într-o persoană mai bună și va face viața celor din jurul tău mai bună. Nu lăsa să treacă o zi fără a mulțumii persoanelor cu care interacționezi pentru lucrurile pe care le fac pentru tine. Viața este un dar de la Dumnezeu, să fim binevoitori și să învățăm să mai și iertăm.

sportFericirea este rezultatul acțiunilor proprii și este independentă de influența celorlalți. Pentru a avea o viață mai bună, pentru a radia de energii pozitive, nu ai nevoie de nimic altceva decât de schimbarea atitudinii.

Este suficient să schimbăm modul de a percepe oamenii din jurul nostru, să ne acordăm timpul necesar pentru a ne cunoaște pe noi înșine, de a ne da voie să ne bucurăm de fiecare clipă pe care ni s-a dat șansa să o trăim.

Categories: FERICIRE, SĂNĂTATE, VIAȚĂ | Tags: , , , , , | Leave a comment

PORTOCALELE

Se apropie sezonul portocalelor, momentul acela când în casă miroase a coajă de portocală și se declanșează magia sărbătorilor de iarnă ce ne aduce aminte de clipele frumoase petrecute alături de cei dragi în fiecare Crăciun. Chiar dacă acestea se găsesc în supermarket-uri tot restul anului, parcă iarna își arată adevărata savoare.

portocale

Trecem în revistă câteva din avantajele lor pentru sănătate:

  1. prin conținutul de vitamina C, întărește gingiile, crește rezistența la gripă și răceală, mărește imunitatea organismului;
  2. sucul de portocală reduce riscul apariției bolilor renale și a pietrelor la rinichi;
  3. portocalele sunt indicate pentru reducerea colesterolului;
  4. bogate în substanțe ce apără organismul de multiple forme de cancer și protejează cristalinul de cataractă;
  5. ușor digerabile, oferă energie pentru întreaga zi;
  6. vitamina C din portocale protejează celulele de radicalii liberi și previne apariția semnelor de îmbătrânire;
  7. sunt acide, însă după ce sunt digerate, portocalele se transformă în minerale alcaline ce echilibrează organismul.
  8. portocala este unul din puținele fructe ce conține vitamina B, iar antioxidantul numit hesperitină inhibă dezvoltarea cancerului de sân.

Așadar, să le savurăm în tihnă atât acasă, cât și la birou, pentru a păstra echilibrul organismului nostru.

Categories: BUCURII SIMPLE, SĂNĂTATE, VIAȚĂ | Tags: , , , , , | Leave a comment

CEAI IN GRĂDINĂ

ceai in gradina trandafiriNimic nu se compară cu ultimele zile însorite de toamnă. Este noiembrie și în curând se va așterne bruma. Atunci ne vom bea ceașca de ceai aromat numai la fereastră. La căldura unei păturici puțin uzate.

Dar acum este încă soare. Soarele încălzește cu energia lui plantele din grădină și sufletele noastre.

Dacă aveți o grădiniță, o curte cât de mică, admirați plantele. Acum, în noiembrie, mai sunt încă specii de trandafiri care înfloresc și frunzele roșii săngerii ale plantelor de sfeclă se ridică proaspete deasupra altor buruieni.

Să ieșim deci în grădină și să absorbim energia nemăsurată a soarelui, sorbind dintr-o cană de ceai clad și admirând furmusețea plantelor!

Categories: BUCURII SIMPLE, GRĂDINĂ, NATURĂ, SĂNĂTATE, VIAȚĂ | Tags: , , , , , , , , | Leave a comment

Penne cu ciuperci si sos Gorgonzola

Pastele cu sosuri albe sunt in ultima vreme foarte des prezente pe masa noastra. Sosurile albe pornesc de la putin ulei de masline ori unt cu usturoi si apoi se ingroasa cu smantana dulce, ou (galbenus de ou) si diverse sortimente de branza care se topeste. De curand am citit in cartea lui Jamie Oliver despre o reteta cu spanac si branza mascarpone. Este delicioasa, desi eu stiam doar despre folosirea branzei mascarpone la crema pentru tiramisu.

Revenind, azi gatim niste penne cu ciuperci champignon (din conserva) si sos cremos de branza gorgonzola. Eu mananc gorgonzola si simpla, pe paine, dar pentru paste se topeste si face un sos delicios.

INGREDIENTE (pt. 2 portii):

  • paste penne (merge cu orice paste);
  • 3-4 linguri ulei de masline extra virgin;
  • 1-2 catei usturoi;
  • 1 borcan/conserva ciuperci champignon;
  • 100-200 ml. smantana dulce;
  • 150-200 gr. branza gorgonzola;
  • 50-100 gr. branza parmezan;
  • sare, piper, oregano.

CUM SE FACE:

Fierbem pastele in apa multa si sarata, conform instructiunilor de pe pachet.

Intre timp incalzim uleiul de masline intr-o tigaie si sotam ciupercile 3-5 minute. Tocam usturoiul si adaugam in tigaie cat sa aromeze compozitia. Adaugam 2-3 linguri din apa in care fierb pastele si amestecam bine. Se va crea un sos lucios. Cand pastele sunt fierte al dente le strecuram si le adaugam in tigaie. Adaugam smantana si branza gorgonzola in bucatele de 2 cm. Se va lipi de cutit, de maini, de suprafata de lucru …, dar asta este famecul ei. Adaugam si o mana de parmezan ras si condimentam cu piper si oregano. Gustati si mai adaugati sare, doar daca mai este nevoie, pentru ca multe ingrediente sunt deja sarate. Amestecam bine la foc mic in timp ce branza se topeste si formeaza sosul.

Serviti imediat in farfurii incalzite. Pofta buna!

Categories: paste | Tags: , , , , , | Leave a comment

Ardei copti cu sos de rosii

Aceasta mancare este de fapt mai degraba o garnitura pentru carne de orice fel, dar poate fi la fel de bine servita ca si fel principal, daca tinem post ori daca ne place pur si simplu. Eu o apreciez in mod deosebit pentru dulceata incredibila a ardeilor rosii copti care se combina de minune cu dulceata sosului de rosii, aducand intrucatva cu gustul unei zacusti, dar fiind in acelasi timp foarte usoara si lipsita de grasime.

INGREDIENTE:

  • 1 ardei gras rosu sau capia/persoana (eu am folosit 3);
  • 1 ceapa medie;
  • 3-5 rosii bine coapte sau o conserva de rosii cojite (pelati);
  • 3 linguri ulei de masline extra virgin;
  • 2-3 catei usturoi;
  • busuioc, cimbru, 2 foi dafin, sare, piper;
  • optional, 1 lingurita zahar.

CUM SE FACE:

Se coc ardeii grasi prin orice metoda (pe plita, pe gratar, pe flacara aragazului, in cuptor etc.) Eu i-am copt in cuptor, intr-o tava captusita cu hartie de copt, chiar sub rezistanta din tavanul cuptorului, unde se rumenesc cel mai bine. Dureaza aproximativ 10, 15 minute, timp in care ardeii se innegresc la suprafata iar in interior se coc si devin moi si dulci. Trebuie intorsi ca sa se coaca pe toate partile cat mai uniform.

Cand sunt gata copti ardeii se lasa 10 minute sa se raceasca, dupa care se cojesc de pielita arsa de la exterior (ar trebui sa se ia usor daca i-ati copt suficient). Atentie ca in interior sunt inca fierbinti si plini cu lichid si abur. Se indeparteaza apoi semintele si coditele si se taie in bucati de 3-5 cm.

In paralel incingeti uleiul intr-o tigaie cu peretii grosi si tocati cepa julien (pestisor). Puteti sa o tocati marunt, daca nu va place sa simtiti ceapa in preparatul final. Mie chiar imi place sa o descopar in preparat, moale si dulce. Caliti ceapa la foc mic, cu rabdare, pana se inmoaie bine (aproximativ 10 minute), apoi tocati usturoiul marunt si adaugati-l in tigaie. Pastrand focul mic adaugati rosiile decojite si taiate cubulete mici. Daca folositi rosii conservate (eu am avut din cele conservate de bunici!) vor fi deja cojite si le puteti zdrobi direct in tigaie cu ligura de lemn. Mariti focul la mediu, aduceti la fierbere si condimentati cu sare, piper, cimbru, busuioc, dafin, dupa gust. Daca sosul vi se pare prea acru, ameliorati cu o lingurita de zahar. Deobicei nu este cazul, daca rosiile folosite au fost indeajuns de coapte. Fierbeti incet sosul inca cel putin 15 minute, pana se omogenizeaza. Gustati si condimentati din nou, daca este cazul.

La final se amesteca ardeii copti cu sosul de ceapa si rosii iar preparatul va fi nemaipomenit de dulce si usor, ideal pentru carne fripta la gratar sau in cuptor. Pofta buna!

Categories: garnituri | Tags: , , , , | Leave a comment

Penne carbonara cu dovlecei

Este una dintre retetele mele favorite. Se stie ca pastele, daca sunt facute bine, sunt unele dintre cele mai savuroase mancaruri simple. Dar tocmai pentru ca sunt simple, calitatea ingredientelor este primordiala.

Este o controversa inca de unde provine numele de “carbonara”. Nu stiu care varianta este cea corecta si nici nu voi da vreun vredict dar iata care sunt cateva dintre variantele de lucru: se stie ca reteta este originara din regiunea Lazio a Italiei, adica acolo unde este plasata Roma, si se crede ca este caracteristica muncitorilor carbunari (de aici numele). Acestia foloseau ingrediente simple care le erau la indemana: gusa de porc afumata (guanciale), branza pecorino romano (de oaie, “pecora”), oua etc. Alta varianta spune ca piperul macinat dur folosit din belsug in reteta se aseamana in farfurie cu bucatele de carbune.

Oricare ar fi originea, este una dintre cele mai bune retete originale italiene fara rosii, extrem de apreciata si raspandita.

INGREDIENTE:

  • paste penne (merge si cu spagetti si alte forme);
  • gusa de porc afumata (guanciale), se poate folosi si alt preparat afumat cu slanina (bacon, kaizer etc.), dar cele mai bune sunt cele crud afumate (pancetta);
  • 2 linguri ulei de masline extra virgin;
  • 1 catel usturoi;
  • 50-100 gr. dovlecel/portie;
  • cate un galbenus de ou per protie/persoana, se poate pune si un ou intreg;
  • 50-100 ml. smantana de gatit;
  • pecorino romano sau parmezan ras, 50 gr./portie si in plus pt. servire;
  • sare, piper negru macinat mare, apa in care au fiert pastele;

CUM SE FACE:

Pastele se fierb in apa multa si sarata, conform instructiunilor de pe pachet.

In timp ce fierb pastele incalzim uleiul de masline intr-o tigaie, apoi adaugam gusa de porc taiata cubulete ori fasii inguste si subtiri. La foc mic, asteptam sa se topeasca grasimea din slanina, dupa care adaugam un catel de usturoi tocat marunt. Focul trebuie tinut mic sa nu se arda usturoiul, ci numai sa aromeze grasimea din tigaie. Dupa 30 de secunde adaugam dovlecelul taiat felii sau bastonase cu grosime egala de 1/2 cm. Lasam sa se patrunda cam 5 minute, apoi adaugam in tigaie pastele fierte al dente.

Separat, amestecam galbenusurile de ou cu smantana si cu branza parmezan sau pecorino romano si adaugam mixtura in tigaie cu focul stins. Caldura acumulata paste si celelalte ingrediante va transforma oul intr-un sos cremos. Gustam si asezonam cu sare si piper prospat macinat. O metoda de macinare a piperului pentru aceasta reteta ar fi zdrobirea boabelor intregi cu latul cutitului pe tocatorul de lemn. Vor rezulta sparturi mai mari de piper decat ar fi facut rasnita. Eu asa fac dupa ce am vazut asta la bucatarii profesionosti. Si nu ma zcarcesc deloc la piper!

Dupa adaugarea oului cu smantana si branza, amestecati bine, asa incat sa rezulte o emulsie fina care va acoperi bine pastele. Galbenusul de ou nu trebuie sa se coaguleze, de aceea pastram focul stins. Daca sosul se ingroasa prea tare adugam cateva linguri din apa cu amidon in care au fiert pastele. Aceasta va subtia sosul cremos obtinut.

Se serveste imediat in farfurii incalzite, cu adaos de parmezan dupa gust. Pofta buna!

Categories: paste | Tags: , , , | Leave a comment

Espresso Italiano

Ce descriere buna a obiceiurilor italiene de a bea o cafea espresso.

Categories: espresso, fotografii | Tags: , , , | Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.